Andra a tinut sa se afle adevarul de la ea! Anunţ despre a treia sarcină: „Da, cred că…”

După ce s-a tot spus că ar fi însărcinată, Andra a decis să vorbească mai pe larg despre acest subiect. Vedeta a mărturisit că își mai dorește copii, dar încă nu este momentul, deoarece fiica ei, Eva, este micuță și vrea să se bucure de primii ani din viața ei.

Cântăreața iubește foarte mult copii, iar David și Eva s-at bucura enorm să audă că vor mai avea un frățior sau o surioară. „Da, cred că lumea s-ar bucura, mai ales pentru că noi am spus mereu că ne dorim mulți copii și atunci se și asteaptă la vestea asta. Numai că nu e încă momentul, sunt implicată în multe proiecte și Eva e încă mică. Vreau să mă bucur de primii ani ai fiecăruia dintre copii, să nu vină bebe și să ratez multe etape din primii ani ai Evei. Și pe David l-am putut vedea învățând să meargă, să vorbească, să facă tot felul de lucruri. Așadar, mai așteptăm să mai crească Eva un pic până să ne gândim serios la al treilea copil”, a spus Andra, pentru Viva.ro.

CUM L-A CUCERIT ANDRA: „NU ȘTIU DACĂ M-AM ÎNDRĂGOSTIT…”
Cătălin Măruță și Andra formează cel mai solid cuplu din showbizul românesc și par că se iubesc ca în prima zi. Într-un interviu recent, prezentatorul a dezvăluit că a plăcut-o pe frumoasa artistă încă de la primele întâlniri.

„Da, îmi amintesc (prima întâlnire n.r), a fost la mare. Și mi-a plăcut enorm naturalețea ei, faptul că era firesc de frumoasă, de simpatică, de amuzantă. A fost dragoste… la primele vederi. Nu știu dacă m-am îndrăgostit când am făcut cunoștință, dar ne-am plăcut de la început unul pe celălalt. ”, a povestit Cătălin Măruță pentru perfecte.ro.

Întrebat cum ar caracteriza-o pe soția lui, Măruță a spus că: „Cum ți-am zis că am văzut-o din prima zi: natural și firesc de frumoasă, de inteligentă, de talentată, de amuzantă, de… Andra.”.