A fost gunoier timp de 34 de ani și zilnic a adunat comorile din tomberoanele oamenilor. Acum a arătat ce a strans în atâta timp… „Sunt un om bogat…”. Cum arată casa lui:

Nelson Molina a lucrat 34 de ani ca gunoier în New York.

“Iubesc acest job. E unul dintre cele mai mărețe joburi din lume” a declarat Molina conform Whnt.com. Molina nu a strâns gunoaie pentru a le arunca în mașinile speciale, ci a devenit un adevărat specialist în găsirea micilor comori din gunoaie.

Molina a salvat peste 50.000 de obiecte din gunoaie și le-a pus într-un muzeu “secret” în Manhattan. El speră ca orașul să-l transforme la un moment dat într-un muzeu adevărat.

Locul este un adevărat anticariat, sunt mese pline cu obiecte din sticlă, bijuterii de aur, candelabre de argint, ceasuri decorative, chitare electrice și viori.

“Tot ce am aici provine din gunoaie” a declarat Molina pentru CNNMoney, arătând spre mesele pe care stau de la pălării de cowboy până la ferestre cu vitralii aruncate de biserici.

“Dacă nu le luam eu, acestea ajungeau în gropile de gunoi.”

Unele obiecte sunt chiar valoroase, are obiecte Star Wars de la lansarea filmului, bâte de baseball semnate de superstarurile de la Yankees. Are chiar o carte semnată de actrița Bette Midler.

Concluzia bărbatului este că “Aruncăm prea multe lucruri. New yorkezii trebuie să recicleze mai mult și să irosească mai puțin.”